Ştiri din zonă
Polițiștii din județul Cluj, la datorie pe perioada Sărbătorilor Pascale!
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișPeste 400 de poliţişti vor acționa premergător și pe timpul Sărbătorilor Pascale, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică.
Premergător și în perioada Sărbătorilor de Paște, peste 400 de poliţişti vor acționa zilnic, pentru menținerea ordinii şi liniştii publice şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
În acțiuni sunt angrenați polițiști de ordine publică, rutieri, de poliție judiciară, de acțiuni speciale, precum și din cadrul altor structuri ale inspectoratului.
Scopul acțiunilor este acela de a preveni evenimentele care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi de a interveni rapid atunci când sunt sesizate fapte antisociale.
Polițiștii de investigare a criminalității economice vor intensifica acțiunile pentru verificarea legalității activităților comerciale din piețe, târguri și centre comerciale, în scopul prevenirii și combaterii încălcărilor prevederilor legale din domeniu.
O atenție deosebită va fi acordată zonelor cu lăcașuri de cult și a celor în care se vor desfășura manifestări publice, zone cu un aflux mare de persoane în care vor fi instituite dispozitive de poliție suplimentare.
Polițiștii rutieri vor intensifica acțiunile pentru a asigura fluența traficului și pentru a preveni accidentele de circulație, astfel încât fiecare să ajungă la destinație fără incidente. Aceștia vor fi prezenți pe principalele artere rutiere din localitățile urbane şi pe sectoarele de drum național din județ.
„Recomandăm șoferilor să conducă prudent, să respecte limitele de viteză, pentru a ajunge la destinație în siguranță. De asemenea, pietonilor le recomandăm să se asigure corespunzător când traversează strada, să se facă vizibili pentru conducătorii auto și să angajeze în traversare doar atunci când sunt siguri că intenția lor a fost observată, iar autovehiculele au fost oprite pentru a le acorda prioritate”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.