Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Bunuri contrafăcute, de peste 80.000 de euro, confiscate la Cluj în urma unor percheziții – FOTO

Publicat acum

pe

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat patru percheziții domiciliare pe raza municipiului Cluj-Napoca și în Florești, pentru documentarea activității infracționale a cinci persoane.

Conform probatoriului administrat, în perioada 2018 – 2019, cei în cauză ar fi comercializat diferite tipuri de produse contrafăcute pe raza județului Cluj.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și indisponibilizate bunuri în valoare de peste 80.000 de euro (produse cosmetice, textile, băuturi alcoolice), precum și 770 de euro și peste 32.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și contrabandă, faptă prevăzută de art. 270, alin.3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal.

Totodată, în urma probatoriului administrat, față de o persoană s-a dispus reținerea pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de către polițiști.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER