Ştiri din zonă
Bărbați din Târlișua, reținuți pentru braconaj!
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișLa data de 1 mai, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați de 28 de ani, respectiv 38 de ani, ambii din Târlișua, cercetați pentru braconaj, uz de armă fără drept și transportul vânatului dobândit prin braconaj.
Astfel, în urma unor controale efectuate de polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Acțiuni Speciale și Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, cu privire la modul de păstrare a armamentului și muniției, la locuința unui bărbat de 28 de ani, din Târlișua, polițiștii au găsit un mistreț eviscerat și tranșat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că animalul ar fi fost împușcat cu una dintre armele letale cu destinația vânătoare, deținute legal de către bărbatul de 28 de ani, cu ocazia unei acțiuni de braconaj, la care ar fi participat și un alt bărbat, de 38 de ani, din Târlișua. Ulterior, vânatul ar fi fost transportat la locuința tânărului de 28 de ani.
Carnea de mistreț, 3 arme letale de vânătoare și 31 cartușe, deținute legal de către bărbatul de 28 ani, au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.
Cei doi urmează să fie prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a celor vinovați.