Social-Cultură
Dej | Ziua Europei, sărbătorită astăzi în Piața Bobâlna – GALERIE FOTO

Publicat acum
6 anipe

Primăria Municipiului Dej a organizat astăzi, 9 mai, manifestări dedicate Zilei Europei.
Activitățile dedicate Zilei Europei – programate să debuteze la ora 13, decalate apoi la ora 11 – au avut loc în centrul orașului, în Piaţa Bobâlna. Acolo, Fanfara reprezentativă a municipiului Dej (dirijor Vasile Sima-Minea) a susținut un concert, urmat de parada statelor Uniunii Europene prezentată de elevii liceelor dejene – coordonator prof. Constantin Albinetz.
Manifestările organizate de municipalitate au mai cuprins intonarea Imnului Naţional, intonarea Imnului Europei, mesajul primarului municipiului Dej, Morar Costan și un recital susținut de corala Armonia a Casei Municipale de Cultură Dej (dirijor Doina Sima-Minea).
9 mai marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.
Vezi o GALERIE FOTO de la eveniment pe pagina de facebook Dej24.ro.
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!