Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

S-a ajuns la un acord după protestele sindicaliștilor din penitenciare de la Gherla!

Publicat acum

pe

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, au semnat cu sindicaliştii din penitenciare un acord privind plata drepturilor salariale şi de asistenţă socială, banii urmând a fi achitaţi în cadrul unui calendar agreat de comun acord, transmite Mediafax.

Ana Birchall şi Eugen Teodorovici s-au întâlnit, miercuri, la Guvern, cu prim-vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare Mihaela Neacşu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar Florin Şchiopu, precum şi cu preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor Sorin Dumitraşcu.

Discuţiile de la Palatul Victoria s-au finalizat cu acordul încheiat între reprezentanţii Guvernului României şi cei ai sindicatelor privind plata drepturilor de natură salarială şi de asistenţă socială a personalului din sistemul penitenciar în sumă totală de 80.972 mii lei, în cadrul unui calendar de plăţi agreat de comun acord”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

De asemenea, la discuţie s-a agreat constituirea unui grup de lucru care să analizeze şi să vină cu propuneri pentru modificarea şi completarea legislaţiei privind statutul şi activitatea personalului din sistemul penitenciar.

„Îmi exprim regretul că aceste probleme, deşi erau cunoscute de multă vreme, şi-au găsit rezolvarea abia acum”, a declarat ministrul Ana Birchall, potrivit aceluiaşi comunicat.

Peste 130 de persoane au protestat, la începutul săptămânii, în faţa Penitenciarului Gherla, judeţul Cluj, cerând rezolvarea unor probleme din sistemul penitenciar.

Revendicările angajaţilor din penitenciare au fost: adoptarea statutului poliţistului de penitenciare, publicarea, de urgenţă, a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021, interzicerea muncii forţate în sistemul penitenciar, „unde detinuţii sunt plătiţi, spre deosebire de personal”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER