Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului. Semnificații, tradiții și obiceiuri

Înălțarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, dupa Paști. Sărbătoarea este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas, de la cuvântul de origine slavonă Supasu, care înseamnă Mântuitorul. În această zi creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înalțat!”, scrie DCNews.

Este sărbătoarea în care Biserica face amintire în fiecare an de ultimul eveniment din viaţa pământeană a Mântuitorului. Prin înălţarea Sa la cer, se încheie activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului.

Evenimentul Înălţării este amintit în Sfintele Evanghelii şi descris pe larg în cartea Faptele Apostolilor, unde se spune că, după Învierea sa din morţi, Mântuitorul s-a arătat Sfinţilor Săi ucenici şi Apostoli, timp de 40 de zile, prin multe semne doveditoare. Vorbind cu el despre împărăţia lui Dumnezeu, i-a încredinţat că le va trimite Duhul Sfânt, care le va da putere pentru a fi martori şi mărturisitori al Lui în Ierusalim, Iudeea, Samaria şi până la marginile pământului. Şi zicând acesta, s-a înălţat la cer, iar un nor l-a luat din faţa ochilor lor. Este exact ceea ce Iconografia ortodoxă înfăţişează referitor la praznicul Înălţării.

Evenimentul Înălţării la cer a Mântuitorului este adevăr de credinţă, mărturisit şi în Crez. El are importanţă deosebită în viaţa credincioşilor, şi deci a Bisericii. Mai întâi, pentru că el încheie şirul actelor sau momentelor importante din viaţa Mântuitorului, apoi, prin Înălţare, firea omenească este înălţată în persoana Mântuitorului la Dumnezeu şi constituie premisa pogorârii Duhului Sfânt pentru a continua lucrarea în Iisus în Biserică.

Sărbătoarea cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, de aceea se serbează mereu în joia saptamănii a şasea după Paşti. Deşi sărbătoarea are o bază biblică şi s-a prăznuit de timpuriu, mărturii scrise despre existenţa ei avem doar din secolele III – IV. Aşa, de exemplu, Constituţiile Apostolice o menţionează ca pe una dintre cele mai vechi sărbători. După unele mărturii istorice, ea se prăznuieşte la început odată cu Cincizecimea, sau Rusaliile, deci la 50 de zile de la Înviere. Începând cu secolul al IV-lea, o serie de Sfinţi Părinţi fac referire la această sărbătoare, lăsând predici sau cuvântări ţinute cu această ocazie, aşa cum fac Sf. Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin, Sf. Atanasie al Alexandriei şi Sf. Grigorie de Nissa, ca şi Socrate. Dacă pelerina Egeria vorbeşte de serbarea ei odată cu Rusaliile, Fericitul Augustin (sec. V) ne arată că în vremea lui ea era generalizată şi serbata la 40 de zile după Înviere, în toată lumea creştină.

Sărbătoarea a căpătat o importanţă deosebită după ce Sf. Împărăteasă Elena, mama Sf. Constantin cel Mare, a construit o biserică măreaţă pe muntele Măslinilor, de unde se înălţase Domnul şi unde sărbătoarea se prăznuia cu mare fast, asa cum se face şi astăzi.

În această zi, Mântuitorul Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a două venire a lui Hristos, şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.

Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor” din anul 332 menţionează pentru prima oară sărbătoarea Înălţării Domnului. Din scrierile acestuia, putem deduce faptul că Înălţarea Domnului se ţinea în aceeaşi zi cu Rusaliile, la 50 de zile după Înviere. Abia la sfârşitul secolului al IV-lea, începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Înălţării Domnului s-a sărbătorit în altă zi decât Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile), şi anume, la 40 de zile după Înviere. Această dată a rămas până în ziua de astăzi neschimbată.

În urma hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din anii 1999 şi 2001, Înălţarea Domnului a fost consfinţită că Zi a Eroilor şi că sărbătoare naţională bisericească. În această zi, bisericile româneşti din ţară şi din străinătate sărbătoresc pe toţi eroii români care au căzut pe câmpul de lupta pentru credinţă, dreptate, întregirea neamului sau apărarea ţării.

Potrivit credinţei ortodoxe, se înroşesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paşti, iar salutul este „Hristos s-a înălţat! – Adevarat s-a înălţat!”.

Se spune ca dupa Inviere, Iisus s-a mai aratat o data ucenicilor sai, pe Muntele Maslinilor, incredintandu-i de puterea sa si dandu-le ultimele invataturi. El a mancat alaturi de ucenici, asa cum facuse odinioara. Dupa 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfant avea sa se pogoare peste ei, daruindu-le putere si intelepciune divina pentru a merge in lume si pentru a transmite Cuvantul lui Dumnezeu. In Biblie, acesta este momentul in care se anunta a doua venire a lui Iisus, intocmai ca si Inaltarea, avand la dreapta si la stanga doi ingeri mari si luminosi.

De ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, in unele zone ale tarii, se leaga frunze de nuc peste brau, pentru ca Mantuitorul le-ar fi purtat in momentul Inaltarii şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli. In alte zone, fetele si feciorii se duc in padure sa culeaga frunze de alun cu care fac vraji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tamaduitoare. Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Pasti pana la Inaltare, iar cei care mor in aceasta perioada nu mai trec prin Judecata de Apoi si ajung direct in Rai.

Tot în această zi se fac pomeni si se impart pentru morti, in special branza, ceapa verde, paine calda si rachiu. Casele si mormintele se impodobesc, in unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean.

Femeile nu imprumuta sare si nu dau foc din casa, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smantana.

Potrivit cărţii biblice „Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt.

La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

Se crede că cine moare de Ispas ajunge direct în Rai.