Conectează-te cu noi

Naţional

PROIECT: Criminalii, pedofilii, violatorii şi corupţii să nu mai poată fi eliberaţi condiţionat

Publicat acum

pe

Un deputat PNL a anunțat că a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege pentru modificarea Legii 286/2009 privind Codul penal care prevede că pedofilii, violatorii, criminalii şi corupţii să fie exceptaţi de la eliberarea condiţionată.

”PNL propune măsuri concrete pentru a asigura protecţia cetăţenilor români în faţa valului de infracţiuni comise cu violenţă la nivel stradal, dar şi pentru ca acei corupţi care au fost prinşi şi condamnaţi în instanţă să îşi execute pedeapsa până la capăt, fără posibilitatea de a mai fi eliberaţi condiţionat. Din păcate, în ultima perioadă am asistat la o explozie a fenomenului infracţional ca urmare a adoptării şi aplicării Legii nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Noile reglementări au condus la rezultate nefaste în ceea ce priveşte siguranţa cetăţenilor români. Realitatea ne-a arătat că acei condamnaţi, care au fost eliberaţi condiţionat, în loc să demonstreze că s-au îndreptat în fapt au recidivat”, anunță deputatul PNL Florin Roman, într-un comunicat de presă.

Deputatul PNL spune că iniţiativa sa îşi propune să corecteze astfel de situaţii, cât şi să responsabilizeze mai mult actul de justiţiei şi în sistemul penitenciar.

”Tocmai de aceea, în calitate de deputat PNL, am iniţiat şi depus o propunere legislativă prin care vin şi corectez această situaţie. Propun, astfel, modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal având ca obiectiv reducerea recrudescenţei fenomenului infracţional, dar şi de a conduce la o responsabilizare mult mai mare în actul de justiţie şi în sistemul penitenciar. Am avertizat în nenumărate rânduri asupra efectelor negative ale legii regimului compensatoriu, însă nici ministrul de interne Carmen Dan, nici Guvernul PSD-ALDE nu au avut urechi să audă! Nu au contat în niciun fel nenumăratele cazuri de violenţă în care au fost implicaţi foşti deţinuţi care abia beneficiaseră de prevederile recursului compensatoriu”, a mai zis PNL-istul.

Iniţiativa legislativă a fost depusă, în procedură de urgenţă, la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER