Ştiri din zonă
Clujul are un laborator unic în România, care îi ajută pe studenţi să dezvolte prototipuri – FOTO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișUniversitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) a inaugurat recent laboratorul „Internet of Things” (IoT), care este unic în România şi care îi ajută pe studenţi să dezvolte prototipuri şi produse noi, scrie Agerpres.
„Facultatea de Automatică şi Calculatoare a UTCN a inaugurat laboratorul „Internet of Things” (IoT) conceput ca un spaţiu educaţional, dar şi ca un incubator de proiecte în acest domeniu, dotat cu multiple platforme de dezvoltare pentru implementarea proiectelor prototip gândite de studenţi. Studenţii sunt învăţaţi să dezvolte astfel de proiecte care vor fi transformate în produse noi şi testate, ulterior, în mediul real, în cadrul unor companii naţionale şi internaţionale interesate. În cadrul laboratorului, studenţii aplică cunoştinţele învăţate la şcoală şi îşi dezvoltă abilităţi practice solicitate de firme care sunt interesate să aibă angajaţi bine pregătiţi în acest domeniu al IoT. Noul laborator a fost dezvoltat pentru activităţi didactice şi de cercetare, pentru dezvoltarea de proiecte de diplomă şi disertaţie, teze de doctorat, precum şi pentru proiecte realizate în colaborare cu alte universităţi”, a declarat decanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul UTCN, Liviu Miclea.
Printre altele, noul laborator a ajutat-o pe o studentă şofer să realizeze un sistem autonom de parcare laterală a maşinii.
Peste 2.000 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice şi cercetători vor beneficia anual de noul laborator.