Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Autostrada Transilvania afectează un castru roman propus în Patrimoniul UNESCO. Ce spun arheologii

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Arheologii Comisiei Naţionale Limes, care se ocupă de monitorizarea siturilor ce compun Frontiera Imperiului Roman, cer Ministerului Transporturilor modificarea proiectului unui tronson al Autostrăzii Transilvania deoarece este afectat castrul roman de la Sutoru, Sălaj, propus a fi inclus în UNESCO, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Naţionale Limes transmis, miercuri, Ministerului Transporturilor, Ministerului Culturii, CNAIR şi unor instituţii publice din judeţul Sălaj, şi semnat de preşedintele Felix Marcu, situl arheologic de la Sutoru este format din mai multe obiective: castrul roman, împreună cu băile identificate recent, o întinsă aşezare civilă şi necropola aferentă.

„În cadrul procesului de monitorizare a siturilor care compun Frontiera Imperiului Roman (Limes), Comisia Naţională Limes a analizat în detaliu situaţia sitului castrului roman de la Sutoru, comuna Zimbor, judeţul Sălaj, care reprezintă o importantă aşezare romană de pe teritoriul provinciei Dacia şi care a funcţionat în strânsă legătură cu frontiera provinciei, aflată în vecinătate. Monumentul este format din mai multe obiective: castrul, împreună cu băile identificate recent, o întinsă aşezare civilă şi necropola aferentă. Conform proiectului de infrastructură, o porţiune din castrul roman, termele, o mare parte a aşezării civile şi a necropolei vor fi afectate de culoarul Autostrăzii Transilvania şi de bretelele de descărcare ale acesteia, mai precis de secţiunea 3B1 sector Topa Mică – Zimbor. (…) Pentru a preveni intervenţiile care afectează ireversibil monumentul, solicităm ca în faza de proiectare, nodul de legătură să fie repoziţionat, la o distanţă de 200 metri de ultimele urme ale siturilor arheologice cunoscute”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii Comisiei Naţionale Limes au subliniat că aceasta coordonează activitatea de documentare a siturilor ce compun Graniţele Imperiului Roman de pe teritoriul României, în vederea înscrierii acestora în Patrimoniul UNESCO, reprezentând „forul responsabil cu stabilirea gradului de autenticitate şi integritate a siturilor care compun aceste graniţe, în conformitate cu prevederile şi Convenţiile internaţionale

„Situl arheologic de la Sutoru este propus pentru a fi înscris pe Lista indicativă a României, iar ulterior pe listele Patrimoniului Mondial UNESCO. În noile condiţii, este cert că vor fi afectate integritatea şi autenticitatea sitului şi a zonei acestuia de protecţie, de aceea se impun măsuri pentru minimizarea daunelor”, se mai arată în comunicat.

Arheologii susţin că sunt obligatorii investigaţii prealabile, fie prin diagnostic arheologic intruziv, fie prin metode de cercetare non-invazive, pentru luarea tuturor măsurilor administrative, legislative şi financiare astfel încât cercetările arheologice preventive necesare construcţiei nodului rutier să fie demarate cât mai curând posibil, cu dublul scop de a nu afecta situl şi termenele de execuţie ale lucrării.

„Pentru a preveni intervenţiile de natură să afecteze monumentul, solicităm acordarea unei atenţii speciale situaţiei semnalate. Descoperirile arheologice, în urma cercetărilor preventive, se prefigurează a fi foarte importante, după cum rezultă din rezultatele săpăturilor şi din cele ale prospecţiunilor geofizice recente, desfăşurate sub coordonarea dr. Sorin Cociş. Din aceste motive, sugerăm ca cercetările arheologice viitoare, preventive sau sistematice, să fie demarate cât mai curând posibil, şi să fie realizate sub coordonarea responsabilului ştiinţific şi a reprezentanţilor instituţiei coordonatoare a cercetărilor, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române”, se mai subliniază în comunicatul Comisiei Naţionale Limes.

De asemenea, reprezentanţii Comisiei au precizat că, având în vedere că principalul deţinător de interese în realizarea unei reţele naţionale de autostrăzi, precum şi în protecţia şi conservarea patrimoniului cultural naţional este Statul Român, că ambele domenii ţin de securitatea naţională, se solicită tuturor decidenţilor „o abordare profesionistă şi realistă în ceea ce priveşte termenele de execuţie, finanţarea şi soluţiile de punere în valoare a eventualelor monumente ce vor fi descoperite, în condiţiile finalizării proiectului de infrastructură rutieră”.

„Comisia Naţională Limes solicită Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale realizarea tuturor demersurilor necesare sprijinirii instituţiilor şi arheologilor implicaţi în acest proiect”, se menţionează în comunicat.

Documentul este adresat ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, directorului Direcţiei Patrimoniu Cultural din ministerul Culturii, Emilian Gamureac, Comisiei Naţionale de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii, prefectului judeţului Sălaj, Florin Florian, preşedintelui Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, managerului Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Corina Bejinariu şi directorului Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sălaj, Doina Cociş.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a retransmis, în februarie, spre validare către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) documentaţiile de atribuire prin proceduri de achiziţie publică a proiectului de proiectare şi execuţie a Autostrăzii Transilvania, Subsecţiunea 3B1 Mihăieşti – Zimbor în lungime de 13,26 km, din care face parte sectorul Topa Mică – Zimbor.

Ministerul Culturii a iniţiat, în anul 2014, Programul naţional Limes, care urmăreşte documentarea monumentelor care compun graniţa romană de pe teritoriul României.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER