Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Criză de ser antiviperin în spitalele din România! Cum se prezintă județul Cluj

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

În spitalele din România nu există fiole de ser antiviperin care să fie în termenul de valabilitate. Ultimul lot livrat unităţilor medicale a expirat în 31 mai, iar de atunci, deşi au fost trimise comenzi, acestea nu au fost onorate, transmite Mediafax.

Directorul general Unifarm, Adrian Ionel, a precizat pentru MEDIAFAX că au fost comandate 300 de doze de ser antiviperin, iar unul este disponibil pentru situaţiile de urgenţă, ajungând deja în ţară. “Suntem în afara oricărui pericol, orice om poate fi tratat”, spune Ionel.

Adrian Ionel a declarat, sâmbătă, pentru sursa citată, că un set de ser antiviperin este disponibil în acest moment pentru situaţiile de urgenţă, urmând ca alte 300 de doze comandate să ajungă în ţară în perioada imediat următoare.

“Am comandat producătorului Sanofi 300 de doze, am primit pentru situaţiile de urgentă un set în acest moment, deci toată lumea este în afara oricărui pericol”, spune directorul general Unifarm.

Potrivit aceleiaşi surse, din setul existent, alocat situaţiilor urgente, poate fi trimis oricând ser spre spitalele din ţară în cazul în care acestea au nevoie.

„O altă tranşă urmează să sosească săptămâna viitoare. În acest moment, noi putem trimite pe aviz în orice spital din ţară acest produs, în orice caz, urgent şi ajunge în maximum patru ore”, a spus Adrian Ionel.

Directorul general Unifarm a concluzionat spunând că au existat două situaţii critice care au fost soluţionate, fiind trimise în unităţile medicale în cauză doze de ser antiviperin din rezerva ajunsă pentru situaţiile de urgenţă.

„Unele dintre spitale au început deja sa comande, am avut deja şi doua situaţii critice pentru care deja am trimis acest ser. Costul este într-adevăr… unii manageri se plâng de cost, îmi pare rău nu am ce să le fac, acesta e singurul producător european care mai are acest tip de ser antiviperin pentu viperele din ţara noastră, e un ser specific”, a explicat Adrian Ionel.

Niciun spital din România nu are doze de ser antiviperin valabile

De aproape o lună, aproape niciun spital din România nu are doze de ser antiviperin valabile. Ultimul lot care a fost distribuit către unităţile medicale a expirat în 31 mai, iar de atunci, deşi s-a făcut un necesar prin Direcţiile de Sănătate Publică şi au fost plasate comenzi către Unifarm, compania încă nu le-a livrat, deşi ar avea doze pe stoc, însă se aşteaptă autorizaţia de la Agenţia Naţională a Medicamentului.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Cluj susţin că „nu toate muşcăturile de şarpe necesită administrarea serului antiviperin, ci doar formele severe”.

„Lotul existent la nivel naţional a expirat la 31.05.2019. Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul spitalului a sesizat DSP Cluj şi MS în luna mai şi a pus în aplicare instrucţiunile de lucru. În UPU Cluj există instrucţiune de lucru cu tratament complementar pentru terapia de urgenţă a muşcăturii de şarpe”, se arată într-un comunicat remis de către reprezentanţii Spitalului Judeţean Cluj corespondentului Mediafax.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER