Sport
GOL marcat de dejeanul Ciprian Deac în partida Celtic – CFR Cluj. Feroviarii, în play-off-ul Ligii Campionilor!
Publicat acum
5 anipe
Fotbalistul dejean Ciprian Deac a deschis scorul în confruntarea Celtic Glasgow – CFR Cluj din manşa secundă a turului 3 preliminar.
În minutul 34, Omrani a centrat în careu, Ciprian Deac a câştigat duelul aerian cu McGregor şi a reluat cu capul pentru 1-0. Mingea a lovit bara şi apoi a intrat în plasa porţii lui Bain.
La sfârșitul jocului de pe Celtic Park, CFR Cluj va afla pe ce drum va merge în cupele europene: play-off-ul Ligii Campionilor sau play-off-ul Ligii Europa. Echipa învingătoare din acestă dublă se va duela cu Slavia Praga în play-off-ul Ligii Campionilor. Echipa eliminată va merge în play-off-ul Europa League, pentru o confruntare cu Sheriff Tiraspol sau AIK Stockholm.
Vă reamintim, în meciul tur, pe stadionul ”Doctor Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, CFR a remizat, scor 1-1, cu Celtic. Rondon şi Forrest au înscris golurile din tur.
ACTUALIZARE: CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe Celtic, scor 4-3, în deplasare. Au marcat: Forrest 51, Edouard 61, Christie 76 / Deac 27, Omrani 74, 80, Țucudean 90+6.