Ştiri din zonă
Se toarnă asfalt pe DJ161E Buza – Feldioara – Hodaie!
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișLucrările derulate de Consiliul Județean Cluj pe drumul județean DJ 161E Buza – Feldioara – Hodaie au intrat într-o nouă etapă, aceea de așternere a covorului asfaltic.
Lucrările de întreținere vizează un sector de drum în lungime totală de 17,024 kilometri, de la kilometrul 8+000 la kilometrul 25+024, tronsonul de 9,024 kilometri dintre pozițiile 16+000 și 25+024 urmând să fie integral asfaltat. În prealabil, pe sectorul vizat de asfaltare au fost executate lucrări de așternere a stratului de balast stabilizat și alte operațiuni pregătitoare premergătoare așternerii covorului asfaltic.
De asemenea, urmează a mai fi executate plombări, completarea acostamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, precum și cosirea vegetației din vecinătatea căii de rulare.
Îmbunătățirea condițiilor de circulație pe drumul județean DJ 161E este importantă întrucât acesta asigură o legătură rapidă şi facilă cu drumul judeţean DJ 109C şi, mai departe, cu drumul național DN 16.