Conectează-te cu noi

Politic

CLUJ | Un lider judeţean demisionează din PSD, după 26 de ani. Se înscrie în alt partid. Mesaj pentru Dăncilă

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Consilierul judeţean Remus Lăpuşan, lider al grupului de consilieri social-democraţi, a demisionat, marţi, din PSD, după 26 de ani în partid, făcând apel la toţi cei care sunt animaţi de valorile social-democrate să intre în proiectul altei formaţiuni politice, scrie Mediafax.

Potrivit unei postări, marţi, pe pagina sa de Facebook, Remus Lăpuşan a acuzat slabul leadership din fruntea PSD, care a girat la Cluj o conducere care nu reprezintă clujenii.

În urmă cu douăzeci şi şase de ani am intrat în PSD (PDSR) pentru valorile social-democrate, în care am crezut şi în care cred şi astăzi, pentru liderii şi intelectualii de stânga care au condus PSD de-a lungul timpului, în primul rând pentru cei din Cluj care au contribuit decisiv la aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană, pentru tradiţia social-democrată din Ardeal, de expresie occidentală.

Evenimentele ultimelor săptămâni îmi confirmă sentimentul de neîncredere pe care îl am de o bună perioadă, cu privire la managementul defectuos al partidului, mai precis la slabul leadership din fruntea PSD, care inclusiv la Cluj a girat o conducere care nu reprezintă clujenii şi comunitatea noastră, un intrus care îşi atacă proprii colegi şi aleşii locali”, a arătat Lăpuşan.

Acesta a subliniat că a avut speranţa, după 26 mai, că printr-un proiect de democratizare a PSD, se va reveni la optimizarea relaţiei de reprezentare şi democraţie de partid care să nu fie pusă între paranteze de către un singur om, „dar se pare că actuala conducere nu a înţeles bine înfrângerea de la europarlamentare şi a revenit la politica impunerii, în loc să asigure, statutar, alegeri libere”.

Cluj-Napoca este un centru universitar de excelenţă, un oraş cosmopolit, care poate fi condus doar de lideri politici recunoscuţi de comunitate, prin urmare resping orice asociere cu actuala conducere a PSD Cluj şi îmi înaintez demisia atât din PSD cât şi din Consiliul Judeţean Cluj. Stânga trebuie reprezentată în Cluj şi îi invit pe toţi cei care sunt animaţi de valorile social-democrate să intre în proiectul PRO România Cluj şi să fie pro comunitate, pro bun simţ, pro expertiză profesională şi pro Europa”, a conchis Lăpuşan.

Remus Lăpuşan a fost, anterior, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD Cluj şi preşedinte al PSD Cluj. În ultima perioadă a fost liderul grupului consilierilor judeţeni PSD din Consiliul Judeţean Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER