Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Controale ITM în județul Cluj! Amenzi de zeci de mii de lei angajatorilor care și-au exploatat angajații

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

În perioada 16 septembrie – 25 septembrie, ITM Cluj a desfăşurat, în cadrul celei de-a doua etape a campaniei organizate la nivel naţional, acţiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și în domeniul securității și sănătății în muncă la unitățile care au ca obiect de activitate fabricarea produselor textile, confecții, pielărie și încățăminte.

În domeniul relațiilor de muncă s-a pus accent pe verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind timpul de muncă și timpul de odihnă la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile anterior menționate.

Cu ocazia acestei campanii ITM Cluj a efectuat controale la un număr de 28 de angajatori din judeţul Cluj. Au fost aplicate amenzi în cuantum total de 20.000 lei la 7 angajatori, pentru: nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului saptămânal, lipsa evidențierii orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat – cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit a programului de muncă, lipsa semnalizării de securitate, nepurtarea echipamentelor individuale de protecție de către lucrători, neverificarea periodică a prizelor de împământare, neprezentarea documentelor privitoare la verificările și autorizarea ISCIR a echipamentelor de muncă – deficiență pentru care au fost sistate două echipamente de muncă la aceeași societate.

Alte deficiențe constatate: echipamente individuale de protecție deteriorate, căi de circulație încărcate cu materiale, locuri de muncă fără ventilație, stingătoare neverificate. Pentru toate aceste deficiențe au fost dispuse măsuri cu termene de remediere.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER