Ştiri din zonă
BREAKING NEWS: Candidat la președinția României, DISPĂRUT la Cluj
Publicat acum
5 anipe
Ninel Peia, candidat la președinția României din partea Partidului Neamul Românesc este dat dispărut! Ultima dată a fost văzut într-un hotel din Cluj-Napoca.
În această după-amiază, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj a fost sesizat de către Serviciul de Protecție și Pază despre dispariția lui Ninel Peia, candidat la președinția României. Bărbatul s-a cazat ieri la un hotel din Cluj-Napoca, iar în această dimineață nu a mai fost găsit și nici nu a mai răspuns la telefon.
Candidatul Partidului Neamul Românesc la Cotroceni a fost văzut pe imaginile de pe camerele de supraveghere părăsind hotelul, în cursul nopții, la ora 1:17.
Ninel Peia beneficia de serviciile de protecție și pază doar pe perioada activităților publice din cadrul campaniei electorale.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz de dispariție.
Cine este Ninel Peia? Absolvent al Facultăţii de Drept, licențiat în ştiinte juridice, în 2011, la Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazu, Ninel Peia a terminat şi Colegiul Naţional de Informaţii, specializarea Securitatea Naţională şi Academia De Poliție Alexandru Ioan Cuza. În 2006-2007, a luat o diplomă de master, la SNSPA, pe Administrație Publică si Aquis Comunitar.
Conform Libertatea, înainte de a deveni parlamentar din partea PSD, acesta a fost, în perioada iunie 2009 – decembrie 2012, director executiv la Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov. În iunie 2008, a fost consilier local în Voluntari, iar în 2006, consilier personal al viceprim-ministrului Bogdan Pascu.
În martie 2016, Peia a fost exclus din PSD după ce a susținut că vaccinurile i-au îmbolnăvit pe copiii din Argeș. 13 bebeluşi din Argeş au ajuns în stare gravă la Spitalul „Marie Curie”, diagnosticaţi cu Sindrom Hemolitic Uremic, în februarie 2016, iar trei dintre ei şi-au pierdut viaţa.
„Un Preşedinte ca NICIUNUL! Ajutați-mă să pot spune adevărul!
Toţi pentru Țară! Nici Unul pentru Sine!
Suntem români şi punctum! Sus Patria!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Ninel PEIA – Președinte
Partidul Neamul Românesc”, este mesajul formaţiunii care îl susţine în campania pentru şefia statului.
ACTUALIZARE:
Bărbatul semnalat dispărut de către Serviciul de Protecție și Pază, în cursul zilei de ieri, a fost găsit de către polițiști. Acesta era cazat în incinta unei mănăstiri din Moldova și nu a fost victima nici unei infracțiuni, potrivit informațiiilor furnizate de către IPJ Cluj. Ninel Peia a refuzat să însoțească polițiștii pentru încheierea formalităților, sens in care a fost încheiat, conform procedurii, un proces-verbal.
Potrivit unor surse din anchetă, Ninel Peia s-ar afla la Mănăstirea Putna.