Naţional
Părinții ar putea beneficia de zile libere de la serviciu când copilul nu merge la școală
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișDeputații au aprobat, în Comisia pentru muncă, proiectul prin care părinții vor avea dreptul la zile libere de la serviciu, atunci când școlile sunt închise. Inițiativa a primit raport favorabil.
Proiectul prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decise de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu, potrivit Agerpres.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
De aceste zile libere pot beneficia doar părinții copiilor cu vârsta de până la 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ, dar și părinții copiilor cu dizabilități, indiferent de vârstă, copiii fiind înregistrați în cadrul unei unități de învățământ, potrivit proiectului.
În ce situații pot părinții să-și ia zile libere
Părinții vor putea lua zile libere plătite ca să stea cu copiii acasă atunci când școlile sau grădinițele se închid din cauza vremii sau în alte situații extreme decise de către autorități, prevede un proiect legislativ aflat în prezent la Camera Deputaților.
Proiectul de Lege privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, a fost adoptat de Senat în 3 iulie, în calitate de primă cameră sesizată. În prezent, acesta se află la Camera Deputaților, forul decizional, fiind trimis pentru aviz în comisii.
Proiectul prevede acordarea de zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.
Părinții care au copii mai mici de 12 ani vor beneficia de zile libere
De aceaste zile libere pot beneficia doar părinții copiilor cu vârsta de până la 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ, dar și părinții copiilor cu dizabilități, indiferent de vârstă, copiii fiind înregistrați în cadrul unei unități de învățământ.
Zilele libere plătite se vor acorda la cererea unuia dintre părinți, respectiv a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale. Astfel, ambii părinți cu excepția familiilor monoparentale vor completa o declarație pe propria răspundere, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată.
Indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare, prevede proiectul de lege. Inițiatorii au mai propus ca zilele libere plătite să fie acordate pe toată perioada în care autoritățile decretează închiderea unităților de învățământ.