Ştiri din zonă
Un clujean a fost numit director general al Loteriei Române!
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișConsiliul de Administraţie al companiei naţionale Loteria Română l-a numit, joi, pe Sebastian Iacob Moga în funcţia de director general. Acesta a mai fost anterior directorul companiei. Moga urmează să îşi preia atribuţiile începând de vineri.
„Pentru punerea în aplicare a unei strategii coerente, eficiente şi responsabile, s-a considerat ca fiind necesară numirea unui director general care să fie familiarizat cu planurile şi activităţile companiei, a unui lider cu experienţă, dar care să vină cu o nouă viziune în vederea îmbunătăţirii întregului sistem intern de management”, se arată în comunicat.
Compania consideră că Sebastian Iacob Moga îndeplineşte aceste cerinţe, având experienţă de manager în cadrul Loteriei Române. Încă din anul 2005, Moga a ocupat mai multe poziţii de conducere la nivelul Loteriei Române, inclusiv pe cea de director general şi a coordonat cu succes activitatea mai multor centre teritoriale. În ultimii ani el a deţinut funcţia de manager de zonă al Punctului de Lucru Judeţean Cluj.
„Consider că experienţa avută în teritoriu, privind dezvoltarea reţelei Loteriei, ar fi un prim argument care să convingă că este loc de mai bine la nivelul întregii companii, că sunt soluţii pentru o creştere a veniturilor din exploatare, precum şi pentru o creştere a vizibilităţii în piaţa jocurilor de noroc. Sunt destule măsuri care pot fi aplicate, astfel încât să ne putem plia mai bine pe obiectivul principal al companiei, acela de a contribui la finanţarea obiectivelor de interes naţional”, a declarat Sebastian-Iacob Moga, noul director general al Loteriei Române.
Principalele obiective dispuse de către Consiliul de Administraţie pentru noul director general vizează eficientizarea reţelei proprii de vânzare şi întocmirea unui plan de măsuri în vederea implementării platformei online de vânzare a produselor loto.