Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Profesorul clujean condamnat la 8 ani de închisoare în China se întoarce acasă

Publicat acum

pe

Ministerul Justiţiei (MJ) a fost informat, joi, că autorităţile chineze au aprobat transferarea lui Marius Balo, profesorul universitar condamnat la opt ani de închisoare în statul asiatic, în România, informează MJ, potrivit Mediafax.

Acordul autorităţilor chineze privind transferarea persoanei condamnate a fost dat în urma demersurilor juridice şi diplomatice ale Ministerului Justiţiei din România alături de Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, Ministerul Justiţiei a corespondat cu omologii chinezi pentru obţinerea documentaţiei de transfer şi a sesizat autorităţile judiciare române în vederea recunoaşterii pedepsei aplicate de instanţele chineze. La data de 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoaşterea şi transferarea lui Marius Balo în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare. Hotărârea Curţii de Apel Cluj a reprezentat acordul autorităţilor române privind transferarea acestuia”, anunţă Ministerul Justiţiei.

În urma acestei decizii, Ministerul Justiţiei a obţinut de la autorităţile chineze acordul de transferare, urmând ca partea română să întreprindă demersuri pentru aducerea în ţară a lui Marius Balo, în cel mai scurt timp.

Cazul lui Marius Balo a fost prezentat în 11 iulie 2019 de avocatul Eugen Iordăchescu care declara într-o conferinţă de presă că Balo, profesor universitar şi antreprenor clujean, se află închis de peste cinci ani într-o închisoare din China unde este chinuit şi forţat să lucreze 12 ore pe zi, fiind condamnat la 8 ani pentru o presupusă infracţiune de fraudă contractuală, prejudiciul fiind de 80 de dolari.

Potrivit acestuia, Marius Balo s-a stabilit în China în anul 2010 şi a fost angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang din Beijing, unde a ocupat funcţia de trainer. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing.

Procurorii chinezi au susţinut că Marius Balo a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără ca acesta să ştie că suma provenea din comiterea unei infracţiuni. În exact aceeaşi situaţie s-a aflat şi un cetăţean britanic, care primise aceeaşi sumă de bani, dar care a fost eliberat fără să petreacă vreo zi în închisoare, în urma intervenţiei eficiente a Ambasadei Marii Britanii în China. Situaţia românului a fost însă radical diferită, în loc de victimă a infractorilor chinezi, a fost considerat chiar el un infractor”, explica avocatul clujean.

Eugen Iordăchescu afirma că Marius Balo a fost ţinut timp de doi ani şi jumătate în arest preventiv, ceea ce în China înseamnă „o cuşcă de 16 m pătraţi, în care se mai aflau 12 cetăţeni chinezi, fără să vadă lumina soarelui, de unde era scos de două ori pe lună şi, legat de mâini şi de picioare într-un scaun de metal, era ameninţat de gardieni să recunoască faptele în faţa judecătorului, pentru a-i inspira milă”.

În 24 martie 2016, Marius Balo a fost condamnat pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi ulterior încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai. De asemenea, a fost condamnat la plata unei amenzi de peste 61.000 de lei”, a precizat avocatul.

Eugen Iordăchescu a criticat în iulie „impotenţa” instituţiilor statului român şi „nepăsarea” acestora cu privire la soarta unui cetăţean român aflat într-o stare dificilă.

Miniştrii Tudorel Toader şi Teodor Melecşcaunu nu a făcut nimic în apărarea intereselor unui concetăţean. Memoriu adresat preşedintelui Klaus Iohannis a rămas fără răspuns. În urma discuţiilor recente la Ministerul Justiţiei, am observat că ministrul Ana Birchall are o atitudine pozitivă în acest moment. Facem demersuri ca Marius Balo să revină în ţară şi să îşi execute pedeapsa în ţară, pentru că este dreptul lui”, menţiona Eugen Iordăchescu.

În octombrie, reprezentanţii Ministerului Justiţiei spuneau că vot depune toate eforturile ca Marius Balo să fie transferat în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Instanţa din Cluj a recunoscut pedeapsa aplicată de cea din China, astfel că bărbatul ar putea fi adus în ţară.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER