Social-Cultură
Profesor din Dej cu 9,45 la Titularizare, înlăturat de la catedră în favoarea soției unui fost senator PDL și PSD!
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișO reputată instituție de învățământ din România a ajuns astăzi, conform faptelor prezentate de părinți, “o rețea de pile personale și politice”, scrie ziarul Libertatea.
Luigi Bambulea, originar din Dej, profesor cu trei facultăți (litere, istoria artei și teologie), a intrat ca suplinitor pentru a preda Limba Română la Colegiul Goethe prin concurs la catedră, la care a luat 9,50. Ulterior, în 2016, a dat și concursul de Titularizare pentru aceeași disciplină, unde a obținut 9,45 la proba scrisă, scrie sursa citată.
„În pofida acestor rezultate și a faptului că era diriginte de un an și jumătate la clasa a X-a, nu i s-a mai prelungit contractul de suplinitor”, povestesc părinții elevilor de la Goethe.
Liceul german a fost, încă din anii comunismului, una dintre excepțiile de gândire liberă și un reper academic. Generații întregi de absolvenți de la “Goethe” sunt astăzi în Germania și, în general, în Occident modele de succes: medici, antreprenori, ingineri, profesori de elită.
Între timp însă, mediul a decăzut și s-a politizat. O parte dintre orele profesorului dat afară i-au fost date Cristinei Florescu, care tot în 2016 a obținut 6,90 la proba scrisă la Limba Română din cadrul examenului de Titularizare, iar celelalte, Siminei Croitoru, profesor titular în Colegiu, vicepreședinte de sindicat.
„Tot ce s-a întâmplat rău la „Goethe” gravitează în jurul unor oameni fără nicio realizare profesională și cu discutabile competențe în propriile discipline, mă refer la Simina Croitoru și la directoarea Ramona Costache”, a declarat Luigi Bambulea, fost profesor la Colegiul Goethe .
„Cele două au păstrat-o, în 2016, pe doamna Florescu, pentru a mă elimina, discreționar, deși diferența dintre notele noastre la Titularizare era de aproape 3 puncte în favoarea mea și chiar dacă am adus ca argumente memorii ale părinților prin care cereau să rămân și supracalificarea profesională”, mai povestește profesorul originar din Dej.
Luigi Bambulea a plecat din Colegiul Goethe cu “o amintire neplăcută din toată această istorie a colegiului și cu regretul declasării unei școli cu perspective frumoase”. S-a îndreptat ca profesor către Colegiul Național Mihai Viteazul și, ulterior, la Muzeul Național al Literaturii Române, în calitate de cercetător științific, unde se află și în prezent.
Simina Croitoru, modelul profesorului „incompetent, dar cu relații”
Simina Croitoru este fost vicepreședinte al Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, iar în prezent, membră de sindicat. Totodată, Simina Croitoru este soția fostului parlamentar Cătălin Croitoru, fost lider de sindicat, care a trecut de la PDL la PSD în contextul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc în 2012. Croitoru a fost condamnat în 2017 de Înalta Curte la trei luni cu suspendare într-un dosar în care a fost acuzat de conflicte de interese.
În 2015, părinții unei clase de a IX-a, unde Simina Croitoru era atât profesoară de română, cât și dirigintă, au cerut consiliului de administrație să o retragă din ambele poziții.
“Nu credem a fi lipsit de semnificație faptul că 8 elevi dintr-o clasă cu specializare Filologie a unui colegiu de elită nu au promovat proba de Limba și Literatura Română”, se arată în memoriul adresat de părinți consiliului de administrație al școlii.
Pe lângă asta, părinții au reclamat că Simina Croitoru predă haotic, le dă copiilor note mici în mod nejustificat și că discută de față cu toți părinții la ședință situația fiecărui elev în parte.
Contract prelungit
Deși părinții nu o mai voiau la catedră și este profesor pensionat, Simina Croitoru și-a prelungit contractul de trei ori. “Asta în timp ce în cadrul instituției existau profesori tineri și calificați, precum Bambulea, care așteptau să prindă un post de titular”, spun părinții.
În anul școlar 2018-2019, după ce i-a expirat și ultimul an de prelungire, Simina Croitoru a dat în judecată școala și inspectoratul pe motiv de discriminare, în sensul că bărbații și femeile au dreptul să iasă la pensie la aceeași vârstă. Proces pe care l-a și câștigat.
Mai mult, sursele ziarului Libertatea spun că și-a înscris nepoata la clasa 0, deși aceasta nu vorbește limba germană.
Un alt abuz reclamat de părinții elevilor de la Goethe: o pilă „a intrat” în liceu cu 6,75, pe lângă lege!
La începutul anului școlar, părinții au intrat în alertă când în clasa a IX-a a fost transferată o fată, fostă elevă a colegiului, care însă în urma notei obținute la Testarea Națională a ajuns la alt liceu. Chiar de la începutul semestrului, eleva, care avusese media de 6,75, s-a întors pe băncile liceului printr-un transfer, deși legal acest lucru nu este permis.
„În cadrul învățământului liceal, elevii din clasa a IX-a se pot transfera numai după primul semestru, dacă media lor de admitere este cel puțin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul”, arată art. 152. din legea cu privire la transferul elevilor în învățământul preuniversitar.
„Ce m-a supărat pe mine nu e copilul sau părintele, nici nu îi cunosc, ci că s-a încălcat legea. Copilul meu a stat și a învățat și în final a intrat și cel care nu a intrat. Ce exemplu le dăm copiilor?”, se întreabă mama unui elev din clasa unde a avut loc transferul.
Continuarea articolului, AICI!