Naţional
Buletinele s-ar putea schimba! Vor fi eliberate de la 12 ani și vor putea fi utilizate și drept card de sănătate
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișMAI a lansat în dezbatere publică un proiect ce vizează implementarea carţilor electronice de identitate, acestea urmând să conţină date precum un certificat digital pentru semnătură electronică, datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi impresiunile papilare a două degete, scrie Mediafax.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis care sunt aspectele de noutate ce vizează noul act de identitate, existente în proiectul lansat în dezbatare publică marţi.
„Pentru a asigura cetăţenilor români exercitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiţii similare celorlalţi cetăţeni UE, România este obligată să emită acte electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor (2021). Noile acte de identitate vin cu garanţii suplimentare de securitate şi întăresc încrederea instituţiilor publice şi a mediului privat că persoana care prezintă documentul este în fapt titularul acestuia. Astfel, se aduc îmbunătăţiri majore actualului act de identitate (care a fost pUs în circulaţie în anul 1997), prin utilizarea unor tehnologii de fabricaţie avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecţia IT oferită de mediile de stocare electronice”, precizează MAI.
Prin intermediul noului act de identitate, cetăţenii români vor putea, indiferent de locul unde se află (în România sau în afara teritoriului naţional), să interacţioneze online cu autorităţile administraţiei publice şi să solicite prestarea de servicii publice.
„Întrucât, identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezenţa fizică a cetăţeanului, la ghişeu, nu va mai fi necesară, acesta putând accesa de la distanţă servicii, precum: înmatricularea unui autovehicul, obţinerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizaţii sau a altor documente de la autorităţile publice, depunerea unor declaraţii personale prevăzute de lege ş.a”, menţionează reprezentanţii MAI.
Noul act electronic de identitate va putea fi folosit pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate şi, în aceste condiţii, va asigura „funcţionalitatea de card de sănătate”.
Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani şi, opţional, sub această vârstă, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali.
Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obţine un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România.
Nu în ultimul rând, pentru cei care nu doresc, din orice motiv, o carte electronică de identitate, va exista opţiunea de a solicita eliberarea unei cărţi de identitate simple; aceasta nu va conţine elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate, conform sursei menţionate.
Producerea noilor acte de identitate se va realiza, centralizat, de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională”.