Naţional
Programul „Rabla pentru electrocasnice” continuă și în acest an
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișMinistrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat sâmbătă că programul Rabla pentru electrocasnice va continua în 2020 şi că există în acest moment discuţii despre bugetul acestui program.
„Îl vom continua, cu siguranţă îl vom continua, am avut discuţii săptămâna trecută cu colegii de la Administraţia fondului de mediu şi am discutat ca până când vom discuta despre bugetul pentru 2020 să vină şi cu clarificările şi propunerile lor pentru acest program pentru electrocasnice. Îl vom continua şi acum va trebui să discutăm în cadrul Administraţiei fondului de mediu şi trebuie luată decizia în cadrul ministerului cum va arăta acest program în 2020. Dar este un program apreciat de populaţie şi evident ne dorim sa îl continuăm”, a spus, sâmbătă, la Antena3, ministrul Mediului Costel Alexe, potrivit Mediafax.
În ceea ce priveşte extinderea la alte electrocasnice precum televizoare sau aspiratoare, Costel Alexe a precizat că se analizează această variantă de lucru pentru 2020.
„Analizam această variantă de lucru pentru 2020. Important este să vedem dacă avem resursele financiare astfel încat să acoperim toate aceste creşteri pentru fiecare program în parte pentru că ne dorim ca numărul de beneficiari să fie mult mai mare decât în 2019 şi evident să aibă o eficienţă cât se poate de bună în implementare”, a afirmat ministrul Mediului, Costel Alexe.