Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Bistrițean prins în flagrant la Gherla în timp ce încerca să spargă un magazin

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

La data de 18 februarie, în jurul orei 02.20, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Gherla, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Detașamentul 5 Gherla, au depistat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Livezile, județul Bistriţa-Năsăud, care se afla în zona unei societăți comerciale de pe raza municipiului Gherla.

La vederea polițiștilor, cel în cauză a părăsit în grabă zona, moment în care polițiștii au observat că în tâmplăria geamului de la respectiva societate comercială se afla înfipt un levier metalic.

Bărbatul a fost urmărit și depistat de polițiști, iar ulterior condus la sediul Poliției, în vederea clarificării aspectelor legale.

În cauză se efectuază cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

ACTUALIZARE IPJ CLUJ:

Bărbatul de 37 de ani, din comuna Livezile, judeţul Bistriţa – Năsăud despre care există bănuiala că ar fi încercat să patrundă într-o societate comercială de pe raza municipiului Gherla, la data de 18 februarie, a fost reţinut pentru 24 de ore de către polițiști.

Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției municipiului Gherla.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER