Ştiri din zonă
Descoperire macabră! Bărbat decedat în puțul unui lift din Baciu – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș
Un bărbat a fost găsit decedat marți dimineață, în puțul unui lift de pe un șantier din comuna clujeană Baciu.
Se pare că acesra a căzut în puțul liftului cu o adâncime de aproximativ doi metri al imobilului aflat în construcție.
Potrivit ISU Cluj, la fața locului a fost dislocată o autospecială de descarcerare și un echipaj SAJ.
Din păcate, bărbatul – în vârstă de 70 de ani, prezenta semne de rigiditate cadaverică, fără posibilitatea de a se începe manevre de resuscitare. Corpul bărbatului a fost scos și a fost predat Institutului de Medicină Legală.
Specialiștii instituțiilor abilitate vor stabili modalitatea în care a ajuns bărbatul acolo și a cauzelor decesului.
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului











