Sport
România, cu trei sportivi de la LAPI Dej, a obținut locul 4 la Campionatul Balcanic
Publicat acum
11 anipe
Trei sportivi de la LAPI Dej și antrenorul Mircea Itt au făcut parte din echipa României – volei masculin speranțe – la Campionatul Balcanic desfășurat în Bulgaria.
Competiția a avut loc Kazanlîk (Bulgaria) și a reunit opt formaţii, care au fost împărțite în două grupe, jucând fiecare cu fiecare. Primele două clasate din fiecare grupă s-au calificat în semifinale, iar celelalte echipe au jucat în turneul pentru locurile 5-8.
Naționala României, antrenată de Stelian Ghiţun şi dejeanul Mircea Itt, s-a clasat pe locul 2 în grupa din care a făcut parte (3-0 cu Muntenegru, 3-1 cu Bosnia, 0-3 cu Bulgaria). Calificată în semifinale, echipa României a fost învinsă de Turcia (0-3), iar apoi a cedat în fața Serbiei (2-3), în lupta pentru medaliile de bronz.
Din lotul României au făcut parte și 3 sportivi de la LAPI Dej: Curuia Pop Vlad, Pop Radu și Bartha Bela-Florian. Antrenor secund al echipei naționale a fost Mircea Itt, cel care la Dej pregătește chiar echipa de speranțe a LAPI.
Organizatorii au oferit şi premii speciale pentru cei mai valoroşi jucători ai competiţiei, iar căpitanul naţionalei României, Ovidiu Darlaczi, a fost recompensat cu titlul de cel mai bun trăgător.
Citește și:

Un șofer din Breaza a urcat beat la volan. Între Negrilești și Ciceu-Giurgești a fost tras pe dreapta

Bătrână moartă în incendiu, la Geaca. Pompierii Detașamentului Dej au stins flăcările

Lucrări pe două străzi din Dej, în cadrul Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Vor fi închise porțiuni din ele













