Politic
Mandatele aleșilor locali, prelungite până la 1 noiembrie. Parlamentul va decide data alegerilor
Publicat acum
4 anipe
Camera Deputaților a adoptat, azi, decizional, proiectul de lege care prelungește mandatele primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale şi judeţene până la 1 noiembrie. Același proiect prevede că Parlamentul va stabili data alegerilor locale.
Actul normativ a trecut cu 204 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă”, 66 abțineri și un deputat care nu s-a pronunțat prin vot. Data alegerilor locale se stabileşte de către Parlament, prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării.
Vă reamintim, Curtea Constituțională a decis că data alegerilor trebuie stabilită de către Legislativ. Derogările de la cadrul normativ firesc al duratei mandatelor autorităţilor publice alese nu pot fi realizate decât de Parlament, care este organul reprezentativ suprem al poporului român, a notat CCR în motivarea deciziei.