Eveniment
Conducător auto din Braniștea, prins băut, la volan, prin Dej
Publicat acum
4 anipe
Aseară, în jurul orei 23.30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Dej au depistat un conducător auto de 66 de ani, din comuna Braniștea, județul Bistriţa-Năsăud, în timp ce se deplasa pe strada Libertăţii din municipiul Dej, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.