Ştiri din zonă
Bărbat din Suatu, REȚINUT 24 de ore după ce a urcat la volan băut și neavând permis
Publicat acum
4 anipe
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au reținut pentru 24 de ore un tânăr cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, fapte prevăzute de Codul penal.
În fapt, la data de 19 iunie, în jurul orei 18.30, tânărul în vârstă de 20 de ani, din comuna Suatu, județul Cluj, a fost depistat de polițiști în timp ce se deplasa cu un autoturism pe raza localitații Câmpenești, deși nu deținea permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Testarea acestuia cu aparatul etilotest a relevant o concentrație de peste 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitatea medicală în vederea recoltării probelor biologice.