Ştiri din zonă
Gherla | Emana halenă alcoolică, dar a refuzat să fie testat de către oamenii legii
Publicat acum
4 anipe
Ieri, în jurul orei 00.30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Gherla, împreună cu polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au efectuat un semnal de oprire unui conducător auto de 38 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe raza localității Vișea.
Deși bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.