Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Bărbat din Ileanda, cercetat pentru mai multe infracțiuni. Vezi ce a făcut

Publicat acum

pe

Ieri, în urma constatării, în flagrant, a mai multor nereguli la regimul rutier, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru: punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul  sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Astfel, aseară, în timp ce desfășurau activități de monitorizare a traficului rutier pe drumul național 17D, au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza localității Salva.

A fost identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 44 de ani, din Ileanda, județul Sălaj, iar în urma verificărilor, a reieșit faptul că autoturismul nu este înmatriculat, iar numerele de înmatriculare aplicateaparțin altui autoturism.

Totodată, bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 0.57 mg/l alcool în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Secției 6.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER