Conectează-te cu noi

Eveniment

Polițiștii din Dej au reținut un bărbat care a furat 10.000 de euro dintr-un autoturism

Publicat acum

pe

Polițiștii din cadrul Poliție municipiului Dej au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Iași.

Acesta este bănuit că, la data de 7 septembrie, aflându-se într-un autoturism care efectua servicii în regim de transport persoane, ar fi sustras din interior suma de 10.000 de euro.

În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii din cadrul Poliție muncipiului Dej și cei ai Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Sibiu l-au identificat și depistat pe cel în cauză în municipiul Sibiu.

Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Faţă de bărbatul de 42 de ani, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea perioadei, acesta să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER