Politic
ALEGERI LOCALE 2020 | Măsuri noi la procesul de vot, ce reguli au fost decise
Publicat acum
4 anipe
Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat că, la alegerile locale din 27 septembrie, alegătorii vor trebui să se dezinfecteze la intrarea și ieșirea din secția de vot, iar cartea de identitate va fi atinsă doar de ei.
Comitetul Național pentru Situații de Uregență a votat, prin Hotărârea 45/2020, propunerea către Guvern a măsurilor care să fie luate în timpul campaniei și în ziua votului.
“Aici subliniez aspecte precum permisiunea de a se desfășura nu numai mitinguri electorale, dar și demonstrații în limita de 100 de persoane și respectând măsurile stabilite de igienă. La secțiile de vot, s-a adăugat pe lângă măsurile de port mască, distanțare și obligativitatea alegătorilor la intrare în secția de vot și la ieșire de a dezinfecta mâinile”, a declarat Raed Arafat, la începutul ședinței de Guvern de luni.
Secretarul de stat a adăugat că la solicitarea STS s-a venit cu o clarificare. ”S-a mai introdus, la solicitarea STS, o clarificare în sensul că cei care au cărţi de identitate vor introduce ei personal cartea în fanta de la tableta sau de la aparatul care o citeşte, cei care au buletine vechi, pentru că mai există persoane cu buletine vechi, vor fi prelucrate manual cu dezinfecţia mâinilor lucrătorului”, a mai zis Raed Arafat.
”Trebuie foarte clar procedura de solicitare a urnei mobile pentru că urna mobilă trebuie să le asigure exercitarea dreptului de vot fie la cei care sunt izolaţi la domiciliu pentru că sunt infectaţi sau sunt carantinaţi pentru că sunt persoane de contact în ancheta epidemiologică şi trebuie să le asigurăm exercitarea dreptului de vot. Am văzut că este foarte bună ideea ca întâi să se ducă urna mobilă la cei care necesită deplasarea urnei mobile non COVID şi după aceea să se ducă la cei care sunt fie afectaţi sau sunt persoane de contact”, a declarat premierul Ludovic Orban.
Tot azi, Guvernul a prelungit starea de alertă, cu aplicare de marți, 15 septembrie.