Social-Cultură
Dejenii cu terenuri agricole afectate de secetă vor primi despăgubiri
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișO veste bună de la Guvern pentru dejenii care au terenuri agrigole afectate de secetă. Aceștia vor primi despăgubiri.
Premierul Victor Ponta a declarat ieri, că persoanele care dețin terenuri agricole afectate de secetă vor primi despăgubiri, după ce acesta a avut o întrevedere cu ministrul Agriculturii.
„În această vară avem veşti bune – 3,7% creştere, suntem pe locul doi în Europa, lucrurile se văd şi la alimente şi în turism. În schimb, avem şi o veste proastă, şi anume seceta din agricultură, care ne va afecta, cu siguranţă. Am vorbit cu ministrul Agriculturii, ne pregătim pentru partea de despăgubiri pentru cei care au avut terenuri… La grâu nu e atât de mult, la porumb e mai rău. Dar, cu siguranţă, seceta de anul acesta se va vedea până la sfârşitul anului şi, atunci, hai să luăm nişte măsuri să dăm stabilitate celorlalte ramuri economice, în aşa fel încât ceea ce scade din agricultură să putem să compensăm pe partea cealaltă„, a spus Ponta, într-o emisiune a postului Antena 3.
„O să dăm despăgubiri pentru terenurile calamitate de secetă. Însă, într-adevăr, în trimestrul probabil IV se va simţi seceta, problema din agricultură. Au fost câţiva ani buni, anul viitor sperăm să recuperăm… investind mai mult în irigaţii„, a mai spus prim-ministrul.