Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Zeci de mii de pelerini au asistat la Liturghia oficiată astăzi, la Mănăstirea Nicula – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Adormirea Maicii Domnului Nicula (5)

Aproximativ 30.000 de persoane au asistat, astăzi, la slujba de Liturghie oficiată cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula.

Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Anreicuț, iar credincioșii au stat iarăși la rând pentru a se închina la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria. Și astăzi dealurile Niculei au răsunat de glasurile pelerinilor, aceștia cântând de mai multe ori ”Primește-ne, Măicuță…”.

După slujba de astăzi, credincioșii au primit din partea călugărilor Mănăstirii Nicula sarmale și cozonac, în acest sens fiind pregătite în jur de 20.000 de sarmale și câteva mii de cozonaci.

La eveniment au participat mai multe oficialități locale și județene, între care președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, prefectul Clujului, Gheorghe Vușcan, primarul din Dej, Costan Morar sau șeful IPJ Cluj, Tudor Grindean.

Unii credincioși au ajuns la Mănăstirea Nicula încă de miercuri sau joi, străbătând pe jos sute de kilometri, într-o procesiune tradițională realizată de aceștia din mai multe zone ale țării. Cei mai mulți pelerini și-au petrecut nopțile sub cerul liber, pe pături sau în corturi, cântând și rugându-se.

Azi-noapte, Icoana Făcătoare de Minuni a fost scoasă din biserică. După prohodul Maicii Domnului, la miezul nopții, enoriaşii au înconjurat biserica, purtând pe brațe icoana.

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul aduce, anual, zeci de mii de oameni la Mănăstirea Nicula, situată la 3 kilometri de Gherla, judeţul Cluj-Napoca. Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria a fost pictată în 1681 de preotul ortodox Luca din Iclod. Potrivit unui proces-verbal, scris de câţiva militari austrieci din acea perioadă, icoana Maicii Domnului a lăcrimat în mod continuu, între 15 februarie şi 12 martie 1699. De atunci credincioşii obişnuiesc să vină an de an în pelerinaj, pe jos, de hramul Mănăstirii, “Adormirea Maicii Domnului”, pe 15 august.

Click AICI pentru a vedea o GALERIE FOTO de la Mănăstirea Nicula pe pagina de facebook Dej24.ro.

Citește și:

Zeci de mii de credincioși s-au închinat la Icoana Făcătoare de Minuni, la Mănăstirea Nicula – FOTO/VIDEO

Greco-catolicii din Gherla, în PELERINAJ la Mănăstirea Nicula – FOTO/VIDEO

Sute de PELERINI au mers pe jos, 7 kilometri, până la Mănăstirea Nicula – FOTO/VIDEO

Mii de CREDINCIOȘI își vor petrece noaptea în rugăciune, la Mănăstirea Nicula – FOTO/VIDEO

Sute de pelerini se roagă deja la Mănăstirea Nicula – FOTO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER