Conectează-te cu noi

Naţional

Un copil va putea fi declarat adoptabil doar cu acordul părinților | Vot important în Parlament

Publicat acum

pe

Adopțiile în România ar putea fi simplificate. Parlamentul a votat, în unanimitate, modificarea legii. Mai urmează ca președintele să promulge actul normativ. 

Astfel, una dintre cele mai importante modificări vizează faptul că un copil va putea fi declarat adoptabil fără a mai fi nevoie de acordul rudelor de până la gradul 4, ci doar de al părinților.

Rudele vor avea prioritate în procesul de adopție.

Familiile adoptive vor avea parte de aceleași beneficii ca și familiile biologice. În plus, va fi acordat un stimulent financiar celor care vor adopta copii considerați cu vârste mai mari sau care suferă de dizabilități. Vor fi asigurate și fonduri pentru tratamentele medicale ale acestora din urmă.

Același manager de caz va fi desemnat în cazul fraților din sistemul de protecție specială. Iar părinții adoptivi care au adoptat deja un frate dobândesc, și ei, prioritate, la potrivirea cu ceilalți frați din sistemul de protecție a copilului

Cei care își doresc să adopte trebuie să știe și că atestatul de familie adoptatoare va fi prelungit de la 2 la 5 ani, iar părinții biologici nu vor mai putea interveni asupra unei adopții deja efectuate de 6 luni, scrie Digi24.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER