Sport
Victorie mare în deplasare | Luceafărul Oradea – Someșul Dej 2-3 – FOTO
Publicat acum
4 anipe
Echipa de fotbal Someșul Dej a învins cu 3-2, în deplasare, formația Luceafărul Oradea.
Partida dintre Luceafărul Oradea și Someșul Dej – care s-a disputat azi, cu începere de la ora 14 – a contat pentru a zecea etapă a seriei a X-a din Liga a III-a, ultima din acest an.
Orădenii au deschis scorul în minutul 29, însă elevii lui Alpar Meszaros au reușit să egaleze după numai patru minute, prin Flaviu Boierean. În partea secundă, dejenii au punctat de două ori, prin Florin Brumă (’69) și Daniel Popa (’89). În prelungirile jocului, gazdele au redus din diferență, astfel că Luceafărul Oradea – Someșul Dej s-a încheiat la diferență de un gol, 2-3.
În urma acestei victorii, echipa din Dej va încheia anul cu 15 puncte, în partea superioară a clasamentului.