Ştiri din zonă
Șofer băut, tras pe dreapta în Țaga
Publicat acum
4 anipe
Aseară, în jurul orei 19, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiul Gherla au depistat un conducător auto în vârstă de 31 de ani, din acelaşi municipiu, în timp ce se deplasa pe DJ 109 C, pe raza localitaţii Ţaga, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul etilotest, acestuia i-a reieşit o concentraţie de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza celor constatate, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării problelor biologice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.