Ştiri din zonă
EXPLOZIE în Câmpia Turzii. Femeie moartă găsită sub dărâmături – FOTO/VIDEO
Publicat acum
6 anipe

O femeie a fost găsită decedată ca urmare a unei explozii produse într-o casă de locuit din Câmpia Turzii.
Trei autospeciale ISU Cluj și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda, au fost alertate în această dimineață, în jurul orei 07:30, pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit de pe strada Memorandumului din municipiul Câmpia Turzii. La fața locului au fost dislocate și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Câmpia Turzii și o ambulanță.
”Pompierii au găsit casa arzând generalizat, cu tavanul și un perete prăbușite. Stingerea focarelor a fost realizată în cca o oră de la primirea apelului de urgență, iar ulterior s-au desfășurat operațiuni pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului. Din păcate, înăuntrul unei încăperi a fost găsit corpul unei femei, în vârstă de aproximativ 80 de ani care prezenta traumatisme incompatibile cu viața.
De asemenea, echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care prezenta arsuri la nivelul feței și care a fost transportat la spital. Intervenția promptă a pompierilor a limitat propagarea incendiului la anexele și casele aflate în proximitatea casei distruse de explozie și incendiu”, a transmis ISU Cluj.
Citește și:

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului

Clipurile de pe TikTok cu ”ambulanţa neagră”, în vizorul CNA, după atacul din comuna Recea Cristur

Șofer din Dej, băut la volan pe un drum comunal din Sălaj. A fost tras pe dreapta după miezul nopții












