Eveniment
ACCIDENT MORTAL în Ciceu Mihăiești. Un copil de 11 ani a decedat – FOTO/VIDEO
Publicat acum
4 anipe
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp, în jurul orei 16:15, pe DN17, în localitatea Ciceu Mihăiești.
Din primele informații, un copil a fost accidentat de un autoturism. ”Un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița Năsăud și echipajul de terapie intensiva mobila SMURD intervin în localitatea Ciceu Mihăiești. Victima este inconștientă. Intervenția este în dinamică”, a transmis ISU B-N.
ACTUALIZARE 1: În apropiere urmează să aterizeze elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou (județul Sălaj). Conform unor martori, copilul ar fi traversat neregulamentar, prin loc nepermis.
ACTUALIZARE 2: Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, minorul nu a mai putut fi salvat. ”Din primele verificări, un pieton – respectiv un minor de 11 ani – ar fi fost acroșat și accidentat de o autoutilitară condusă de un bărbat de 55 de ani din județul Cluj, care circula pe Drumul Național 17 pe direcția Beclean-Dej. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din păcate, în urma evenimentului rutier, minorul de 11 ani a decedat. Polițiștii rutieri continuă cercetarile, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru fapta de ucidere din culpă”, a transmis IPJ B-N. Minorul era domiciliat în Poiana Blenchii, județul Sălaj. Conducătorul auto e din comuna clujeană Mica.