Sport
Primul antrenament pentru voleibaliștii Unirii Dej. Macarie și-a cunoscut elevii – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
În această dimineață, de la ora 10:30, a avut loc reuniunea lotului echipei de volei masculin CS Unirea Dej.
Primul antrenament al noului sezon competițional 2015-2016 a avut loc astăzi, cu începere de la ora 10:30, în Sala Sporturilor din Dej. La acest antrenament au participat atât foștii jucători, cei care și-au prelungit contractele cu Unirea, cât și noile achiziții ale clubului dejean, despre care Dej24.ro a scris în ultima perioadă (Rocamora Daniel, Ionuț Rus, Codrin Constantin Mocanu și Aleksandar Veselinovic).
Noul antrenor al Unirii Dej, Ovidiu Macarie a stat de vorbă cu noii săi elevi, iar apoi a început antrenamentul.
”Băieții sunt voioși, cu spor de muncă – sper eu, am făcut cunoștință cu ei, avem și doi jucători care au venit ieri, Rocamora Daniel – care este falsul echipei naționalei Spaniei și Veselinovic Aleksandar, un secund. Băieții cred că au înțeles ce vrem să facem, eu sper să avem un an bun, să ne îndeplinim obiectivele pe care ni le-am propus, o clasare în prima jumătate a campionatului. Cu o parte dintre ei am lucrat destul de recent la lot (n.r – echipa României, unde Macarie este secund), cu o parte dintre ei am lucrat la loturile de juniori și tineret și eu cred că o să avem un an bun din punct de vedere profesional”, a declarat Ovidiu Macarie.
Antrenamentele echipei se vor desfășura pe plan local până duminică, atunci când este programată plecarea într-un cantonament montan de cateva zile.