Administraţie
Locomotivă VS. totem la intrarea în Dej? ”Am trezit în domnul primar spiritul de competiție”
Publicat acum
4 anipe
După ce un consilier local a cerut păreri, pe Facebook, privind amplasarea unui simbol – respectiv a unei locomotive – în zona supermarketului Kaufland, primarul Morar Costan a prezentat, într-o publicație locală, totemurile-concept pe care ar vrea să le amplaseze la intrările în oraș.
”Cred că un astfel de simbol (n.r. – o locomotivă) la intrarea în oraș ar rezona bine cu istoria Municipiului Dej. Păreri?”, scria, pe Facebook, la sfârșitul lunii ianuarie, consilierul local Ioan Făt. Numeroși dejeni au apreciat ideea amplasării locomotivei în spațiul verde din zona Kaufland și au lăsat comentarii în acest sens.
N-au trecut bine două săptămâni… și primarul Morar Costan a declarat pentru o publicație locală că, de fapt, la intrările în oraș urmează să fie amplasate șase totemuri prin care ”să ne identificăm trecutul și viitorul nostru”. Printre altele, pe acestea ar urma să figureze anul atestării orașului, stema veche și nouă sau cei trei corifei.
Anunțul edilului nu i-a picat prea bine consilierului Făt. ”Cică… <<să lăsăm jocurile politice, campania electorală s-a terminat>>… asta ce naiba e? În urmă cu două săptămâni vă ceream părerea pentru amplasarea unui simbol, respectiv o locomotivă la intrarea în oraș, în parculetul din vecinătatea magazinului Kaufland, iar mulți dintre dumneavoastră ați fost încântați de acest proiect. În acest an, dacă nu ma înșel, Dejul împlinește 120 de ani de activitate feroviară, un bun motiv pentru o astfel de acțiune. În colaborare cu domnul Florin Nan, am demarat procedurile pentru implementarea unui astfel de proiect. Conducerea Sucursalei de Transport Feroviar din Transilvania și-a exprimat intenția de a ne susține pentru concesionarea cu titlu gratuit, pe o perioadă de 10 ani, a unei locomotive cu abur fabricată la Reșița în anul 1940. Urma în această săptămână să scriu proiectul pentru a-l prezenta în Consiliul Local… și ghici SURPRIZĂ ! Se pare că am trezit în domnul primar Morar Costan spiritul de competiție! A venit cu ideea de a pune șase simboluri reprezentând cei trei corifei, care sunt amplasați și în Piața Bobalna, peste tot… inclusiv în parculetul unde am vrut să amplasăm locomotiva…”, a răbufnit Făt.
Florin Nan, cel care de peste 20 de ani se dedică restaurării locomotivelor vechi, a ”ridicat la fileul” primarului alte trei idei interesante:
”În urmă cu ceva timp anunțam intenția de a amplasa la intrarea în orașul Dej a unei locomotive cu abur ca simbol al orașului. Mă bucur că între timp au apărut și alte idei menite să dea un alt aer orașului, să-i imprimăm un tonus mai optimist. Acestea ar fi următoarele:
- amplasarea unui vagonet și locomotiva de mina la una dintre intrari ca simbol al acestei îndeletniciri care datează de sute de ani
- amplasarea unui monument al industriei fabricării hârtiei și a fibrelor artificiale în spatiul fostei stații de autobuz la intrare în fostul CCH.
- având în vedere tradițiile militare poate ar fi interesant și amplasarea unui vehicul militar într-o anumită locație”, a precizat Nan, tot pe Facebook.
Rămâne de văzut dacă primarul Morar Costan ține morțiș să amplaseze respectivele totemuri la intrările în oraș sau dacă va arăta deschidere și față de alte idei…
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!