Social-Cultură
A avut loc hramul Bisericii ”Sfânta Varvara” din Salina Ocna Dej, construită la o adâncime de 80 de metri – VIDEO
Publicat acum
3 anipe
De ziua Sfintei Mari Mucenițe Varvara, sâmbătă, 4 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la biserica din subteranul Ocnei Dej. Credincioșii, în mare parte lucrători ai salinei, se adună aici an de an, pentru a o prăznui pe sfânta lor ocrotitoare.
Cu acest prilej, în biserica ”Sfânta Muceniță Varvara”, construită la o adâncime de aproximativ 80 de metri, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea, preoții care slujesc în biserica din subteran: preotul paroh Ioan-Nicușor Pop (Parohia Ocna Dej I) și preotul paroh Dan Mihai Toșa (Parohia Ocna Dej II), precum și alți preoți din împrejurimi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi al Parohiei ”Sfântul Nectarie” din Dej.
Scurt istoric
Biserica ”Sfânta Muceniță Varvara” din Ocna Dej a fost construită în anul 2000, în Mina Transilvania, la o adâncime de aproximativ 80 de metri. Tot în același an, la data de 4 decembrie, de ziua Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor din țara noastră, lăcașul de rugăciune a fost sfințit de Mitropolitul Bartolomeu Anania. Astfel, s-a realizat o veche tradiție minerească care cerea ca la deschiderea unei mine noi să se facă în subteran o capelă sau o mică biserică, pentru nevoile spirituale ale minerilor.
Catapeteasma lăcașului de rugăciune a fost sculptată în lemn de tei, în stil bizantin, iar ornamentarea bisericii s-a realizat prin sculptarea în pereții de sare a elementelor brâncușiene, brâul și coloana infinitului. Aceste elemente artistice împodobesc toate icoanele bisericii, precum și cele 4 vitralii, ce sunt luminate, dând impresia că te afli la suprafață.