Social-Cultură
A debutat o nouă ediție a Târgului Elpis la Dej. Zeci de persoane sunt prezente în Parcul Mic – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișFundația Elpis, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Dej, desfășoară astăzi cea de-a V-a ediție a unui târg caritabil.
Târgul caritabil se desfășoară astăzi, între orele 11 și 17, pe platoul din Parcul Mic din Dej. Fondurile obținute vor fi folosite pentru derularea proiectului ”Inimi pentru comunitate”, care are ca obiectiv evitarea abandonului școlar.
În deschiderea evenimentului, mai mulți elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 au susținut un scurt moment artistic, spre surprinderea numeroșilor cumpărători aflați la târg.
Vă reamintim, Dej24.ro a scris recent despre proiectul ”Inimi pentru comunitate”. Acesta a ajuns la al treilea an de derulare, 20 de elevi din municipiul Dej fiind ajutați cu rechizite și produse alimentare. La fel ca și în acest an, fondurile sunt adunate prin organizarea de târguri caritabile.
”Obiectivul specific al proiectului „Inimi pentru comunitate” este de a aduce împreună școala, autoritatea locală, organizațiile nonprofit și comunitatea dejeană în sprijinirea acestor copii. Evitarea abandonului școlar și creșterea performaței școlare sunt interdependent legate de creșterea calității vieții familiei.
Conținutul activităților concrete în parteneriatul comunitar socio-educațional propus în proiectul Fundației Elpis sunt: legătura strânsă a asistentului social al fundației cu școala pentru a monitoriza evoluția copiilor asistați, comunicarea dintre învățătoare și reprezentanți ai fundației pentru a se procura materiale, cărți, rechizite, dicționare, auxiliare didactice etc. pentru copiii aflați în grupul țintă. Selecția copiilor s-a făcut în baza unor criterii ale anchetei sociale făcute în familiile copiilor. Părinții, constienți și interesați de evoluția copiilor lor, au încheiat un contract cu Fundația Elpis, angajându-se la participarea activă la proiect, în acord cu principiile și valorile fundației. Resursele financiare necesare desfășurării acestui proiect vor fi obținute din donații, sponsorizări și organizarea de târguri caritative.
Invităm pe această cale comunitatea dejeană să-și deschidă inima către membrii ei și să construim astfel împreună o viziune nouă de responsabilizare și implicare comunitară a dejenilor, în vederea creșterii calității vieții tuturor persoanelor comunității”, a declarat pentru Dej24.ro Vasile Pop, președintele Fundației Elpis.