Ştiri din zonă
A fost predat amplasamentul pentru lucrările de introducere a apei în Mica și Unguraș – FOTO
Publicat acum
4 anipe
Primarul comune Mica, Tiberiu Zelencz a anunțat că a fost predat amplasamentul pentru lucrările de introducere a rețelelor de apă în comunele Mica și Unguraș.
”Astăzi, împreună cu reprezentanții Companiei de Apă Someș SA, ai Consiliului Județean Cluj și constructorii a fost predat amplasamentul pentru lucrările de introducere a rețelelor de apă în comunele Mica și Unguraș. Dacă timp de 26 de ani au fost doar promisiuni privind introducerea apei în comuna Mica, din anul 2016, de când am fost ales primar, m-am zbătut ca toate localitățile din comuna noastră, cuprinse în Masterplanul Companiei de Apă, să beneficieze de finanțare și să intre în linie dreaptă. Mi-am dorit ca promisiunile mele să fie concretizate prin fapte, și iată că în cel mai scurt timp vor începe lucrările privind introducerea apei în Comuna Mica, având ca termen de execuție 24 de luni.
A fost o mare necesitate pentru toți locuitorii, lucru care m-a preocupat încă din prima zi de mandat ca și primar. Am promis că mă voi implica și voi lupta pentru a dezvolta comuna noastră, iar acest lucru îl fac zi de zi. Vă mulțumesc tuturor celor care mereu ați fost lângă mine, m-ați susținut, încurajat și ați avut încredere în mine. Pot să vă asigur că nu ne vom opri aici, iar în perioada urmatoare vor fi demarate și alte proiecte în comuna noastră. Mergem mai departe!”, a anunțat primarul Tiberiu Zelencz.
Citește și:
APĂ în comuna Mica | Primarul Zelencz: ”A fost un vis, acum vom vedea și fapte” – FOTO/VIDEO