Ştiri din zonă
A încălcat ordinul de protecție și și-a agresat tatăl. Magistrații din Gherla l-au arestat preventiv
Publicat acum
2 anipe
Ieri, magistrații Judecătoriei Gherla au dispus arestarea preventivă față de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Bonțida, bănuit de comiterea infracțiunilor de violența în familie și încălcarea măsurilor instituite prin ordinul de protecție.
La data de 11 decembrie a.c., jurul orei 04.00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați despre existența unei stări conflictuale, provocată la un imobil din localitatea Bonțida.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul în vârstă de 34 de ani s-ar fi deplasat la locuința tatălui său, deși prin ordinul de protecție avea obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de el. Totodată, acesta și-ar fi agresat tatăl, lovindu-l cu palma.
Polițiștii l-au condus la sediul Poliției în vederea continuării cercetărilor, iar în baza probatorului administrat l-au reținut pentru 24 de ore.
În continuare acesta a fost prezentat instanței de judecată, fiind dispusă măsură arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea măsurilor instituite prin ordinul de protecție.