Politic
AUDIO – A început campania? Cetățeni din Dej, sunați cu număr ascuns și îndemnați să nu mai voteze Morar Costan
Publicat acum
5 anipe
A început campania electorală? | Dej24.ro a intrat în posesia unei înregistrări audio prin intermediul căreia mai mulți dejeni au fost sfătuiți, telefonic, să nu mai voteze candidatul Morar Costan.
Numeroși dejeni ne-au semnalat, în ultimele zile, că au fost sunați, de pe număr ascuns, și îndemnați, printr-o înregistrare audio, să nu-l mai voteze pe Morar Costan la alegerile locale. Mai multe astfel de apeluri au fost înregistrate, pe telefoane, de cititorii noștri.
Dej24.ro a intrat în posesia înregistrării audio și publică ÎN PREMIERĂ conținutul mesajului:
”Primarul pesedist Morar Costan, un incompetent corupt, fură de rupe din bugetul dejenilor ca să înfunde buzunarele lui Cornel Itu și ale firmelor lui. Una dintre afacerile cele mai noi a fost rețeaua de apă de pe Valea Chiejdului, făcută fără licitație în 2016, unde s-au sifonat sute de mii de euro prin firma consilierului județean Vasile Sălătioan. În timp ce noi avem spitale mizerabile și drumuri stricate, Costan Morar și Cornel Itu se îmbogățesc pe spatele nostru. Nu mai votați pesediști, nu mai votați Morar Costan” – așa sună un fragment din înregistrarea folosită de apelantul necunoscut (AUDIO, la finalul articolului).
”Tocmai am fost sunată cu nr privat de catre o persoana care a încercat sa îl denigreze pe actualul primar (nu ca ar fi nevoie sa îmi zică cineva ce a făcut și ce nu a făcut, cred ca fiecare dintre noi știm ce lipsuri are orașul nostru ). Mi se pare penibil sa fii atât de laş încât sa fie nevoie sa suni cu nr ascuns … Stimata doamna/domn care suni cu nr ascuns, sper doar sa nu ajungi primar dacă doar prin acest mod știi sa faci campanie electorala”, a scris o femeie pe Facebook.
”Si eu am fost sunata de acel număr privat si aducea la adresa Primarului jigniri sa iti fie rusine omule daca aveai sânge în tine sunai cu număr tău”, a punctat altcineva.
”Și eu am fost sunata! Mi se pare o lașitate sa faci gesturi de astea, indiferent de apartenența politica..”, a menționat o altă dejeancă.