Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

A încercat să scape de polițiști, dar ”aventura” lui a durat mai puțin decât credea. S-au tras focuri de armă

Publicat acum

pe

La data de 6 decembrie, în jurul orei 04.45, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au oprit pentru control un autovehicul, pe DN1C – V.O.C.E., pe raza localității Dezmir.

În timpul verificării autoturismului din exterior, conducătorul auto, respectiv un bărbat de 31 de ani, din Cluj-Napoca, a accelerat brusc, părăsind locul în care acesta a fost oprit și rănind ușor agentul de poliție.

După somare, polițiștii au efectuat trei focuri de armă, unul în plan vertical și două către pneuri, cu toate acestea, autoturismul continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar după aproximativ 200-300 de metri, în zona sensului giratoriu de la intersecția V.O.C.E. Apahida și Calea Dezmirului, conducătorul ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, rămânând imobilizat pe marginea drumului.

Conducătorul auto, alături de patru pasageri cu vârste cuprinse între 34 – 26 de ani, au fost imobilizați și conduși la sediul unității de poliție, în timpul acestor activități bărbatul de 31 de ani adresând amenințări agentului de poliție.

Testarea conducătorului cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care în cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională în conformitate cu OUG 195/2002 și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Totodată, în continuare sunt efectuate cercetări de către magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER