Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

A încercat să violeze o femeie din Buza și a sfârșit în arest

Publicat acum

pe

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați luni, 25 decembrie, prin 112, despre faptul că o femeie ar fi fost agresată sexual de către un vecin, la locuința sa de pe raza comunei Buza.

În baza sesizării, la locația indicată s-a deplasat o echipă de cercetare, constatându-se că un bărbat de 56 de ani, din comuna Buza, ar fi pătruns fără drept în locuința vârstnicei și ar fi încercat, prin constrângere, să întrețină raporturi sexuale. A fost scos afară din locuință de către aceasta, însă a revenit după câteva momente, femeia reușind să fugă din imobil.

La aceeași dată, la scurt timp de la sesizare, polițiștii l-au depistat pe bărbat, iar pe numele lui a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ulterior, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Bărbatul figura în Registrul Național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violarea de domiciliu și tentativă de viol, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER