Ştiri din zonă
A născut în SMURD, înainte să ajungă la spital. Mama şi fiica sunt în stare bună – FOTO
Publicat acum
3 anipe
O femeie din judeţul Cluj a născut, azi, în autospeciala SMURD care o transporta la spital. Fetiţa de două kilograme şi jumătate a fost transportată la spital împreună cu mama, ambele fiind în stare bună.
”Echipajul SMURD de la Garda de Intervenţie Gilău a avut parte de o misiune memorabilă în localitatea Măguri Răcătău. În jurul orei 16:00, colegii noştri au fost solicitaţi să transporte la spital o femeie însărcinată în 40 de săptămâni, care resimţea deja contracţii. Paramedicii şi-au dat seama că o naştere este iminentă, aşa că au tras pe dreapta şi au asistat-o pe mămică”, a transmis ISU Cluj.
Femeia a născut în ambulanţă o fetiţă perfect sănătoasă, de două kilograme şi jumătate.
”Bucuroasă, mama a spus şi cum o va chema pe micuţă: Maria Georgiana. Ulterior, cele două au fost preluate de o altă ambulanţă SMURD, ajungând în siguranţă la spital”, a mai precizat ISU.
”Am avut un echipaj minunat şi ne-am coordonat foarte bine. E cel mai natural şi frumos lucru care se poate întâmpla. O naştere înseamnă cercul vieţii. A fost de-a dreptul special”, a mărturisit comandantul de echipaj, plutonierul adjutant Deak Francisc Claudiu.
De-a lungul carierei, paramedicul a mai asistat la trei naşteri în condiţii similare.