Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

A reînceput sezonul defrișărilor în județul Cluj! Lemne în valoare de aproape 25.000 de lei tăiate ilegal la Beliș

Publicat acum

pe

În urma unui control de fond desfășurat pe parcursul a circa 2 săptămâni, polițiștii au descoperit sute de cioate de arbori, nemarcate, ascunse sub grămezi de resturi de lemn, vegetație și pământ. Polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru neglijență în serviciu, tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.

La data de 20 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Secția 8 Poliție Rurală Huedin – Postul de Poliție Comunal Beliș, însoțiți de personal silvic, au finalizat controlul de fond în Cantonul 15 Muști din pădurea Beliș.

Controlul s-a derulat în perioada 5-20 septembrie și a vizat atât modul de exploatare a parchetului de material lemnos, cât și cantonul aflat în paza și gestiunea pădurarului. Astfel, s-au identificat 215 cioate de arbori tăiați fără drept și sustrași, în volum total de peste 100 metri cubi de lemn rotund, de esență rășinoasă. 32 de arbori găsiți doborâți, cu un volum total de 13 metri cubi, au fost confiscați de organele de poliție și predați în custodia personalului silvic.

Pentru a fi descoperite si identificate cioatele tăiate, nemarcate, polițiștii au îndepărtat resturile de exploatare care erau așezate în grămezi peste acestea, precum și resturile de vegetație și pământul care le acopereau.

Totodată, au fost identificate cioate de arbori marcați silvic, din parchete de material lemnos neautorizate spre exploatare.

Prejudiciul imputat pădurarului este de circa 24 000 lei.

Având în vedere constatările făcute, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de neglijență în serviciu, tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER