Conectează-te cu noi

Naţional

A trimis DROGURI în țară cu ajutorul unei societăți de transport din Bistrița – FOTO

Publicat acum

pe

Ieri, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud au efectuat 4 percheziții, în județele Sibiu și Bistrița-Năsăud, într-un caz de introducere în țară de droguri și trafic de droguri de risc.

În fapt, prin intermediul unui autocar aparținând unei societăți de transport internațional din Bistrița, ar fi fost expediat din Spania, în România, un colet în care se afla aproximativ 1 kilogram de cannabis.

În urma acțiunii de ieri, coletul a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul aceluiași dosar, au fost efectuate 4 percheziții domiciliare în județele Sibiu și Bistrița-Năsăud, fiind ridicate 2 grindere, 3 cântare electronice, un pliculeț din plastic transparent care conține o substanță pulverulentă de culoare albă, mai multe țiple din material plastic transparent cu urme de substanță vegetală, trei borcane din sticlă care prezentau urme de substanță vegetală, un laptop și patru telefoane mobile, precum și înscrisuri.

Doi tineri, de 22, respectiv 23 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud, cu privire la săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

În activități, au fost participat și polițiști din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Alba Iulia.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER